Cunoaște-l pe Jómundur Ólason, un fermier din Islanda care a parcurs peste un milion de kilometri cu Škoda Octavia de primă generație. Cum a reușit această performanță și ce sfaturi are pentru cei care vor să se bucure de mașina lor cât mai mult timp?
19 august 2025 | Škoda World
Un dealer Škoda din Islanda a fost contactat recent de fermierul Jómundur Ólason, curios să afle ce va afișa bordul Škodei sale Octavia, cu motor pe benzină de 2.0 litri, după ce ajunge la un milion de kilometri. Nici reprezentantul dealerului nu știa răspunsul – nu mai întâlnise o astfel de situație – așa că au verificat împreună…
O viață la volanul unei Octavia
Jómundur a petrecut mii de ore la volanul Octaviei, conducând în special între casă și ferma sa de oi din Borgarfjörður, dar și în călătorii mai lungi prin toată Islanda.
„Am vizitat multe locuri din Islanda și am amintiri frumoase din acele drumuri. Cea mai lungă călătorie cu Octavia a fost de aproape o mie de kilometri, când am fost în regiunea Westfjords. Recomand cu căldură o oprire la cascada Dynjandi”, povestește el.
Mașina a fost inițial folosită de soția sa, începând cu 2003, dar Jómundur a început să o conducă regulat din 2007:
„A fost prima mea Škoda. Avusesem mai multe mașini înainte, dar niciuna nu era atât de economică și fiabilă. Când am început s-o folosesc pentru muncă, mi-am dat seama ce mașină excepțională este.”
Secretul longevității: întreținere corectă și respect față de mașină
Octavia a avut nevoie doar de revizii regulate, iar problemele tehnice au fost rare.
„Nu vezi des o fiabilitate atât de bună. Pur și simplu mergea, indiferent de condiții”, spune Jómundur.
Totuși, el subliniază că întreținerea corectă a jucat un rol esențial.
„E esențial să faci service la timp. Să fii atent la amortizoare, radiatoare, frâne. Și stilul de condus contează – eu n-am forțat niciodată motorul peste 3.000 rpm. Am folosit doar ulei de calitate și l-am schimbat aproximativ la fiecare 30.000 km.”
Climă dură, drumuri grele – dar Octavia a rezistat
Chiar dacă a fost menajată din punct de vedere mecanic, mașina a trebuit să facă față climei aspre din Islanda, drumurilor de pietriș și sarcinilor zilnice ale unui fermier – inclusiv transport de oi! Cu toate acestea, Octavia lui Jómundur are și astăzi motorul, transmisia și ambreiajul originale.
„Totul ține de respectul pentru mașină. Dacă te ocupi de lucrurile mici la timp, nu devin probleme mari.”
Și ce s-a întâmplat când a trecut de un milion?
Bordul a afișat pur și simplu șase nouă (999999) – odometrul nu a fost conceput să arate șapte cifre. Dar asta nu i-a știrbit deloc bucuria. Dimpotrivă:
„A fost un moment incredibil pentru mine. Toată călătoria până acolo a fost o plăcere. Am păstrat mașina, chiar dacă toți îmi spuneau s-o dau la schimb. Eu știam că va ajunge la un milion.”
O nouă Octavia, dar aceeași fidelitate
În cele din urmă, Jómundur și-a înlocuit mașina, dar a rămas fidel atât mărcii, cât și modelului. Astăzi, conduce o nouă Škoda Octavia.
Iar vechea sa Octavia, cu peste un milion de kilometri la bord, nu se retrage încă: va fi folosită într-un liceu tehnologic din Reykjavík, unde elevii vor putea studia mecanica auto și durabilitatea componentelor reale.
„Octavia mea mi-a fost un partener de nădejde timp de mulți ani. Nicio altă mașină nu se compară cu ea – a fost cu adevărat excepțională.”
Škoda în Islanda
Dealerul oficial Hekla reprezintă marca Škoda în Islanda din 1998. Gama actuală include modele precum Kamiq, Octavia, Superb și Kodiaq, dar și electricele Enyaq și Elroq. Cele mai populare rămân Kodiaq și Enyaq, iar majoritatea clienților preferă versiuni cu tracțiune integrală, adaptate condițiilor din Islanda.
